FOTOGALERIE. Explicațiile Primăriei în cazul Cubic. Milioane de euro ”împotmoliți” în noroi
A doua zi după ce imaginile cu apa care a acoperit viitorul parc din zona Cubic au făcut înconjurul României, s-a sunat mobilizarea în zonă. Încă de la primele ore ale dimineții au fost aduse motopompe, pentru a scoate apa care băltea.
Iar în loc de apă a rămas doar mocirla, iar sub au fost îngropate multe milioane de euro. La propriu. Reprezentanții Primăriei Satu Mare au și o explicație pentru această situație: ”lucrările sunt terminate în proporție de doar 60 la sută”.
Punctul de vedere al Primăriei Municipiului Satu Mare, la solicitarea PresaSM: ”Primăria Satu Mare a semnalat la mijlocul lunii decembrie constructorului și dirigintelui de șantier probleme legate de proiectul ”Transformarea zonei degradate Cubic în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate”. Până în prezent, investiția este realizată în proporție de 60%, nefiind executate toate lucrările prevăzute în proiect. Totodată, în urma sesizărilor făcute de Primărie și de dirigintele de șantier, executantul a promis că va veni cu soluții la problemele semnalate. Investiția a fost licitată, proiectare cu execuție, astfel că nu există probleme între proiectant și executant. Executantul general este RO-VERDE LANDSCAPING S.R.L., una din cele mai mari firme de spații verzi din România. Ceea ce este îmbucurător, având în vedere că parcul este realizat pe locul unui fost lac, deci este vorba de o lucrare complexă și dificilă. Lucrările pentru care au fost semnalate deficiențele de Primăria Satu Mare și dirigintele de șantier, nu au fost recepționate și plătite”.
”Nu îmi fac niciun fel de probleme că acolo situația se va rezolva. Lucrările nu sunt încă finalizate”, a spus – la solicitarea PresaSM – administratorul public al municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba.
Pe de altă parte, PresaSM a luat legătura cu un inginer, cu o vastă experiență în domeniu, care a precizat scurt și la obiect: ”Nu-i tehnic ca apa din precipitații să acopere lucrările executate”.
PresaSM a obținut proiectul tehnic, în care sunt prevăzute și lucrările de canalizare (FOTO).
Proiectul care își propune să revitalizeze zona prin transformarea lacului într-o zonă de petrecere a timpului liber are o valoare totală de 13.185.373,24 lei.
În cadrul proiectului de refacere și reabilitarea a zonei urmează să fie construite alei pietonale pavate cu piatră naturala, un loc de joacă pentru copii, un teren de sport multifuncțional, o pistă de biciclete și o platformă pentru patinele cu rotile, o platformă pentru fitness, vor fi amenajate spații verzi, inclusiv ronduri cu flori, vor fi plantați arbori și arbuști, se va face un sistem de irigare, iar iubitorii de animale vor avea la dispoziție o zonă împrejmuită pentru a-și plimba patrupedele.
Între timp, apa acumulată a fost extrasă cu ajutorul motopompelor. Procedeu care ar putea fi repetat și pe viitor.
Din imaginile surprinse luni, 3 ianuarie 2022, se vede cum apa se acumulează în unele puncte mai joase, fără capacitatea de a se scurge.
Rahat pe bat! Dar cu banii aruncați pe str.Fabricii în stația noua de transport interurban, cum e? Încă nu a călcat niciun călător după mai bine de 6 luni de la terminarea investiției. Aicea cine e devina? Nu primăria, ci populația orașului ca plătește impozite tot mai mari pe an ce trece. La impozite primăria e pe locul 1 cu felicitari!
View CommentProfesionalism zero din partea firmei executante și din cauza celor care au dat voie sa se facă o astfel de lucrare.Amatorism la el acasă în satmar..Normal ar fi fost ca pe toată suprafață pe care urma sa se construiască locul de relaxare sa se aducă pământ,moloz de umplutura în asa fel încât sa fie peste nivelul zonei din jur.Acolo a fost o balta și normal ca să se aduna în zonele cele mai joase ca nivel,este la mintea cocisului…No da ce sa spunem ca doar autoritățile și responsabilii nu au dat bani dintr-ai lor.Au dat din banii satmarenilor.Cum sa fii asa lipsit de profesionalism și sa dai voie sa se facă asa lucrări?….cine plătește pana la urma toată nota?….populația satmarului!
View CommentCiudat…sunt finalizate in procent de 60% lucrarile. Vedem totusi pavaj, banci si teren de joaca in mijlocul ‘lacului’. Nu ar fi trebuit ca o asemenea interventie sa isi primeasca modificarile de teren si scurgeri in prima jumatate a lucrarilor? Se va sparge cand e gata pentru a se rezolva inlaturarea apei ce se va aduna la fiecare ploaie? Nu doar calitatea acestei lucrari este pusa sub semnul intrebarii, ci si calitatea proiectelor altor lucrari similare efectuate in Satu Mare. Daca asta a primit verde asa, cine stie cum sunt si restul…
View Comment