Vești extraordinare pentru miile de persoane care locuiesc în zona sondei de la Moftin! Surse avizate au declarat pentru PresaSM că situația se va rezolva definitiv până marți, 2 ianuarie 2018. Astfel că oamenii vor scăpa de disconfortul cauzat în ultimele zile.
Până atunci, pompierii care au luptat efectiv cu flăcările timp de mai multe zile se întorc în județele lor, urmând să fie schimbați cu alți colegi de-ai lor.
”Pompierii militari din cadrul mai multor Inspectorate pentru Situații de Urgență, care sprijină acțiunea de intervenție la sonda de gaz din Moftinu Mare, au schimbat astăzi efectivele. Din nefericire, încă se lucrează pentru finalizarea intervenției. Le mulțumim colegilor care au lucrat neobosiți în tot acest timp și le urăm succes celor care ni se alătura!”, susțin reprezentanții pompierilor.
Este important de preciat că specialiștii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență fac măsurători pentru a elimina orice posibilă scurgere de gaze prin alte zone. De asemenea, Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului monitorizează calitatea aerului.
De altfel, pompierii au reușit deja să elimine o mare parte din turnul sondei, prăbușit în urmă cu câteva zile. În concluzie, potrivit surselor PresaSM, cel târziu miercuri, 3 ianuarie, situația va reintra în normal la exploatarea de gaze de la Moftin.
FELICITĂRI TUTUROR! SĂ AIBĂ UN AN NOU FERICIT !!!!
View Comment