Primarul Kereskenyi Gabor a anunțat astăzi că a luat decizia, după consultarea cu șefii unor servicii din cadrul administrației locale, ca la etajul al patrulea din complexul comercial Someșul să mute Serviciul de Stare Civilă și Serviciul de eliberare a actelor de identitate.
Mutarea efectivă se va face în acest an, iar aceasta va deveni operațională încă din această primăvară. Noul spațiu va avea peste 600 de metri pătrați, iar edilul șef sătmărean a opinat că se va rezolva criza de spațiu, dar se va asigura și o mai mare apropiere față de cetățeni. Spațiul a fost acordat în folosință gratuită pentru următorii 10 ani.
”Simplificăm birocrația, aducem serviciile publice mai aproape de sătmăreni! Se pun la punct ultimele detalii înainte de a deschide Ghișeului Unic din incinta Centrului Comercial “Someșul”. Ghișeul Unic va cuprinde Starea Civilă, Serviciul de Evidență a Persoanelor, Direcția de Impozite și Taxe Locale precum și Administrația Domeniului Public. De asemenea, Primăria Municipiului Satu Mare va avea aici un ghișeu de Relații cu Publicul”, a declarat Kereskenyi Gabor.