FOTOGALERIE. Cum arată noile terase din Centrul Vechi, după dispariția umbrelelor colorate, a frigiderelor și a reclamelor
Terasele din Centrul Vechi au un nou aspect. Comercianții au profitat de vremea bună de săptămâna trecută și au reluat servirea la terase. Acestea au intrat într-un proces de reorganizare, la solicitarea Primăriei municipiului, care a condiționat acordarea autorizației de felul în care arată mobilierul stradal. Practic, a fost interzisă folosirea umbrelelor, mobilierul trebuie să se potrivească ca design cu noul aspect al Pieței Libertății, iar servirea se face exclusiv în interiorul localurilor.
Vremea bună de săptămâna trecută i-a făcut pe comerciați să profite de temperaturile ridicate și să reia activitatea la terasele din Centrul Vechi. Potrivit solicitărilor autorităților locale, au dispărut mobilierul de plastic, frigiderele cu reclame, dar și umbrelele colorate. Acolo unde umbrelele erau deja în culori neutre, comercianții au acoperit logo-urile firmelor furnizoare, așa cum a solicitat Primăria care a spus că nu mai vrea să vadă reclame colorate care să contribuie la poluarea vizuală a zonei.
Noile terase sunt în culori neutre, cu umbrele deschise la culoare și din materiale durabile, la fel și scaunele și mesele. Nu au fost singurele reguli noi impuse odată cu modernizarea Pieței Libertății. Primarul municipiului Satu Mare a precizat că terasele vor fi, începând cu această vară, amplasate direct pe pavaj, asta pentru a evita amplasarea construcțiilor de lemn, care lăsau de dorit la capitolul igienă.
În plus, la fel ca în alte zone pietonale din țară și din străinătate, servirea clienților se face exclusiv în interior, ceea ce înseamnă că au dispărut de pe spațiul public nu doar frigiderele, cu și barurile și inclusiv dozatoarele de bere.
„Se crea o atmosferă din balcanică când servirea se făcea afară. Acum, servirea se va face în mod exclusiv din interioriul unităților de alimentație publică, fix la fel cum se întâmplă și în Viena, în Debrecen, în Oradea sau la Cluj. Cred că trebuie să ajungem și noi să înțelegem că vremurile s-au schimbat”, a mai precizat primarul atunci când a anunțat pentru prima dată noile reguli pentru obținerea autorizației de funcționare.
De asemenea, potrivit noilor prevederi, comercianții nu vor mai putea folosi stații pentru amplificarea sunetelor, astfel încât sătmărenii care doresc să se bucure de plimbările în zona pietonală nu vor fi deranjați muzica dată prea tare de diferitele terase.
Incepe sezonul.Frumos frumos centrul.Oare cand vor disparea comerciantii de Capsuni si Pepene de la coltul strazii? Vrem in occident dar cu ei oare vom fi? Au taraba pe Careiului langa trecerea de pietoni si pe Paulestiului langa caseria rds!
View Comment