FOTOGALERIE. Crama Rătești, vinuri deosebite la prețuri respectabile, în Satu Mare
Revelionul se apropie cu pași repezi. Iar de pe masă nu poate lipsi mai ales vinul de calitate. Acum aveți ocazia să cumpărați și să vă delectați cu sortimente spectaculoase de vinuri albe, roșii și roze, desăvârșite în județul Satu Mare de către specialiștii Cramei Rătești. Toate acestea la prețuri accesibile!
Un magazin care își respectă clienții: eleganță și rafinament
La magazinul situat pe Bulevardul Cloșca, nr. 97 găsiți sortimente de vin alb, precum Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Traminer. Dar pariul special al enologilor de la Crama Rătești sunt vinurile roșii: Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră.
Toate aceste vinuri au fost premiate la concursuri naționale și internaționale, care le certifică calitatea. Mai mult, vinurile nu conțin alte substanțe chimice, ele fiind sută la sută naturale.
Vinurile le găsiți la un click distanță și la magazinul online www.vinuri-cramaratesti.ro, care reprezintă “vitrina“ brandului Crama Rătești: ”permițându-vă dumneavoastră la orice oră din zi și din noapte să descoperiți onestitatea vinurilor românești, vinuri bune, vinuri de calitate, medaliate și premiate la diferite concursuri internaționale”.
În prezent, reprezentanții Cramelor Rătești au deschis mai multe magazine de un înalt rafinament în județele Satu Mare, Maramureș sau Cluj.
În municipiul Satu Mare, magazinul este situat pe Bulevardul Cloșca, nr. 97. În municipiul Baia Mare a fost deschis pe strada Someșului, nr. 8, iar în Cluj-Napoca este situat pe strada Sarmisegetuza, nr. 17-19. Iar în următoarea perioadă urmează să se deschidă în aproape toate zonele țării.
”Trăsătura principală a vinurilor noastre este prospețimea, caracter datorat atât plantațiilor tinere, cât și acidității naturale a solului. Vinurile albe sunt caracterizate de prospețime și mineralitate, iar cele roșii de fructuozitate și echilibru. Avem încredere că zona poate oferi vinuri fine și complexe, cu potential de învechire”, spun specialiștii Cramei Rătești.
Un brand național
Povestea vinurilor produse și desăvârșite la Crama Răteşti este croită cu multă ambiție, patriotism local, pricepere și o investiție de multe milioane de euro. Totul a început în 2008, cu doar 20 de hectare plantate cu viţă de vie. Investiția nu a fost ușoară, fiindcă primele vinuri au fost obținute doar patru ani mai târziu, în anul 2012, în crama din orașul Ardud. Grație perseverenței, în prezent există peste 200 de hectare.
Dar cum întreaga cantitate trebuie procesată conform unor standarde de înaltă calitate, reprezentanții Cramei Rătești au investit peste cinci milioane de euro și au construit un centru de vinificare de mare capacitate, care procesează peste două mii de tone de struguri, cu o capacitate totală de stocare de 1,7 milioane de litri de vin.