FOTOGALERIE. Concluziile Poliției în cazul accidentului grav. Victimele: soț și soție
Două persoane au suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier produs la data de 13 iulie a.c., în afara localității Dorolț. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au prezentat primele date din anchetă.
Potrivit sursei citate, la data de 13 iulie a.c., la ora 06:48, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre faptul că pe DN 19A, în afara localității Dorolț, a avut loc un accident rutier.
În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 49 de ani, din comuna Coltău, judeţul Maramureș, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul adormirii la volan, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație ieșind în afara părții carosabile, astfel că a intrat în coliziune cu un panou publicitar și a intrat în șanțul din partea stângă a direcției de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și rănirea ușoară a unei femei, de 45 de ani, din aceeași localitate, care se afla cu acesta în autoturism.
Conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.