Specialiștii Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au dat publicității primele concluzii în cazul accidentului grav produs în municipiul Satu Mare, în urma căruia au fost accidentate o mamă și fiica sa.
Concret, la data de 13 februarie a.c., în jurul orei 16.05, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că pe bulevardul Cloșca, din municipiul Satu Mare, a avut loc un accident rutier.
În urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o șoferiță, de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, pe fondul neacordării priorității de trecere a accidentat ușor o femeie, de 38 de ani, și a produs vătămări corporale grave unei fetițe, de 6 ani, ambele din municipiul Satu Mare, care în calitate de pietoni erau angajate în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Persoana de la volan a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporale din culpă.
Bine, asta am știut din articolul anterior. Dar ce au constatat polițiștii? Care-i concluzia?
View Comment