Autoritățile județene au intrat în alertă, după ce pe râul Crasna a fost declanșat CODUL ROȘU de inundații. Probleme sunt în zona localității Craidorolț, existând pericolul reversărilor de ape în intervalul orar 16.00-18.00.
”La Craidorolt cota râului Crasna a crescut cu aproximativ 50 de centimetri în ultimele 2 ore. Cota maximă se preconizează ca va fi atinsă în această după-amiaza între orele 16:00 și 18:00. Monitorizam cu atenție situația”, a declarat prefectul Darius Filip, citat de GNV.
Mai întreb odată, ca în 2015: Polderul de la Supuru de Jos are vreun rol? Pentru astfel de situații a fost construit. Ar fi bine să întrebați autoritățile, domnilor ziariști, să știm și noi, cetățenii, ce utilitate au astfel de investiții?
P.S. Rog a nu se înțelege că am fost ironic cu Dvs. ziariștii, care încercați să ne informați cât mai prompt!
Se poate deschide stavilarul din avalul polderului (din sat) si astfel s-ar mai reduce debitul. Se pare ca nu se vrea. probabil si de aceea a si fost construit astfel incat sa nu preia nici o picatura de apa chiar daca Crasna e superumflata. E o banuiala care ar merita verificata.
Mai întreb odată, ca în 2015: Polderul de la Supuru de Jos are vreun rol? Pentru astfel de situații a fost construit. Ar fi bine să întrebați autoritățile, domnilor ziariști, să știm și noi, cetățenii, ce utilitate au astfel de investiții?
View CommentP.S. Rog a nu se înțelege că am fost ironic cu Dvs. ziariștii, care încercați să ne informați cât mai prompt!

View Comment