Un incendiu a fost anunțat de unii sătmăreni prin Serviciul Unic de Urgență 112, care au relatat că iese fum dintr-o clădirea abandonată din centrul municipiului Satu Mare. Mai exact, pe strada Petofi Sandor, în jurul orei 19.00. Chiar în spatele Hotelului Aurora.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de stingere și un echipaj de prim-ajutor, în cazul în care vreo persoană ar fi fost rănită. Din fericire, focul a fost lichidat destul de repede.
Din păcate, nu este primul incendiu provocat de persoane necunoscute în acea zonă. Este vorba despre oameni ai străzii care își duc veacul în acel imobil și care, în disperare de cauză, aprind focul și îl lasă nesupravegheat. Doar norocul a făcut ca acel incendiu să nu se extindă. Încă nu sunt cunoscuți autorii.