Cimitirul ortodox din Căuaș este invadat de ani de zile de o buruiană invazivă. În pofida eforturilor susținute ale administratorilor, planta nu poate fi combătută. Și asta pentru că rădăcina buruienii este foarte rezistentă. Au fost efectuate studii, stropiri și eliminarea tulpinilor, dar fără succes. Din păcate, nici actuala situație pandemică la nivel global nu le-a permis administratorilor să efectueze lucrări serioase în ultima perioadă.
Redăm mai jos mesajul administratorilor:
”Anul trecut, la inițiativa unui fiu al satului, la nivel de parohie, a fost organizată o amplă acțiune în cimitirul ortodox din localitatea Căuaș. Au participat peste 30 de persoane, fii ai satului, urmași ai celor care se află acolo pentru somnul de veci. După curățenia generală, a urmat o erbicidare „ultraconcentrată”, iar rezultatul, pe termen scurt, a fost unul foarte bun! Din păcate, acele buruieni care ne-au „invadat” locul de odihna al strămoșilor noștri înca cu peste 30 de ani în urmă, nu pot fi stârpite 100%, deoarece rădăcinile lor („rădăcina pivotantă” pentru cunoscători) sunt extrem de adânci, depășind doi metri. Urmează să facem o noua „analiză” (deoarece, s-a mai făcut în trecut) a acestei probleme într-o instituție abilitată, în speranța că vom găsi acea substanță care să stârpească pe veci acele plante invazive!
Marea majoritate a oamenilor care încă mai au putere (deoarece mulți sunt bătrâni) întrețin mormintele aparținătorilor, fiecare după posibilități! Am atașat poze cu partea din față, cu mormintele din cimitir, cele îngrijite (90% dintre ele) nu doar „fundul” cimitirului unde, este adevărat că e multă vegetație, deoarece am avut parte de multe ploi și furtuni, fenomene meteorologice mai puțin obișnuite pentru această perioadă!
Anul trecut, când am avut o amplă acțiune în cimitirul ortodox, cu participare de la mic la mare (peste 30 de persoane), nu s-a „sesizat” nimeni să informeze mass media și să facă un articol pozitiv deoarece acei „sesizori” nu au interesul să promovăm comuna noastră ci, mai bine să o defăimăm! Trist, foarte trist!
Cu aleasă prețuire și același respect, Florin Mulcuțan, Curator – parohia ortodoxă Căuaș”