FOTOGALERIE. Certificatul verde la control. Polițiștii verifică respectarea regulilor anti-COVID
Polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv în contextul noilor modificări legislative privitoare la prevenirea infectării cu COVID-19.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat pe raza municipiului Satu Mare în scopul informării operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.
Astfel, conform noilor modificări “activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în județele/ localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.
„Având în vedere noile reglementări instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 990 din 17 septembrie 2021pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 vă comunicăm că Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în săli de spectacole si la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 6 ani, care trebuie sa prezinte un test negativ”, explică polițiștii sătmăreni.
Aceste modificări se aplică în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
În continuare polițiștii vor desfășura activități pentru ca măsurile introduse să fie cunoscute de cetățeni și totodată respectate, pentru ca infectarea cu Covid-9 să fie limitată.
Pe la baruri pe când se va controla acest certificat?
View CommentStau toți bețivii bot în bot fără mască atât la interior cât și pe terase….dar acolo nu trebuie mască deloc, nici măcar pe barbă.
Culmea e că la bar nu stă COVIDUȚUL…..
Doar în magazine și în stații de autobuz.
Dar cine controlează și intra în baruri și restauraurante la verificat au va în. Este vorba de o boala un virus. Degeaba ai uniforma.
View Comment