Asociația Ecvestră ”Perla Neagră” sărbătorește astăzi Ziua Calului. Evenimentul este găzduit de orașul Ardud, în zona Stadionului Cetate, cu începere de la ora 12.00. Mii de persoane au răspuns pozitiv la chemarea organizatorilor, cu atât mai mult cu cât intrarea este liberă.
Iar spectatorii au ce să vadă: de la concursuri de frumusețe cabalină, concurs de îndemânare a atelajelor hipo, numere de dresură. Și toate acestea pe acordurile Filarmonicii ”Dinu Lipatti” din Satu Mare.
Unul dintre aspectele demne de menționat este că s-au folosit farfurii naturale, fabricate din ovăz, biodegradabile. Și asta pentru că Asociația Ecvestră Perla Neagră este prietenă cu natura.
”De ce am ales Ardudul pentru această sărbătoare? Răspunsul este simplu: pentru că ardudanii au demonstrat în ultimii ani că promovează acte culturale de înaltă calitate și fiți siguri că această zi, cea a calului, va căpăta sub zidurile cetății din Ardud, conotații culturale de înaltă intensitate și trăire”, susțin organizatorii.
Evenimentul a fost organizat de Asociația „Ecvestra Perla Neagră” în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Ardud, Filarmonica de Stat “Dinu Lipatti” Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Asociația Culturală „Dr. Augustin Mircea” Ardud și Clubul Rotaract Satu Mare.