FOTOGALERIE. Cei mai frumoși câini la International Dog Show Satu Mare. Spectacol la superlativ
Stadionul “Someșul” este, timp de două zile, gaza expoziției chinologice. Evenimentele de profil au fost suspendate pe perioada pandemiei, iar acum s-au reluat în condiții de siguranță. Peste 300 de exemplare se vor întrece pentru a câștiga titlul de campion, cu participanți și arbitri veniți inclusiv din străinătate.
Unele dintre cele mai îndrăgite rase de câni au fost prezente la concursul organizat de Asociația Chinologică Satu Mare, cu participanți din țară și din străinătate și jurizare asigurată de arbitri români și invitați din Slovacia, Serbia, Ungaria și Polonia.
Aproape 400 de câini au fost înscriși la cele trei competiții C.AC./C.A.C.I.B) care se derulează la Satu Mare la acest final de săptămână, cei mai mulți competitori fiind din România și Ungaria, dar și din Ucraina și Polonia.
Printre cele mai bine reprezentate rase se numără cane corso, dobermanul negru, rottweiler-ul, ciobănescul negru, ciobănescul de Asia Centrală, terrier-ul, samoyed-ul, labradorii și golden retriever-ii.
Potrivit legii, accesul în spațiul expozițional a fost permis doar persoanelor vaccinate cu schema completă, pentru care au trecut cel puțin zece zile de la ultima doză și persoanelor care au prezentat teste PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau teste antigen, făcute în ultimele 24 de ore. Pentru a facilita accesul, la intrarea în stadion se oferă, contra cost, de către un laborator privat, posibilitatea realizării testelor COVID-19 rapide. Prețul testării este de 30 de lei.
Unul dintre evenimentele mult așteptate de public va avea loc în cursul zilei de duminică. În ringul central va fi organizată parada handler-ilor seniori, în costum popular. Juriul competiţiei va fi format din personalităţi din domeniul culturii, chinologiei şi invitaţi speciali, iar organizatorii promit premii surpriză pentru primii trei clasați.
minunati,cata dragoste pune un om pt a creste un caine bun si inteligent ,da dragoste si pasiune.
View Comment