Campania de ajutorare a bebelușilor abandonați în Spitalul Județean Satu Mare a fost un veritabil succes. Și asta pentru că zeci de persoane fizice și firme s-au mobilizat într-un efort rar întâlnit tocmai în Săptămâna Mare. Astfel, cadrele medicale doresc să le mulțumească tuturor persoanelor care s-au implicat în această campanie.
Redacțiile PresaSM.ro și inAPROPIERE.ro doresc să le mulțumească, de asemenea, tuturor persoanelor care s-au implicat în această campanie. Apelul preluat de PresaSM.ro a ajuns la peste 110.000 de persoane pe pagina de Facebook, știrea fiind citită efectiv de peste 33.000 de persoane.
”Asistentii sociali ai Spitalului Judetean de Urgenta Satu Mare, in numele Conducerii, a personalului Sectiilor Neonatologie, Pediatrie Satu Mare si Pediatrie Tasnad, dar mai ales in numele copiilor, va aducem mii de multumiri pentru felul minunat in care ati raspuns initiativei noastre de a sprijini copiii abandonati si cazurile sociale.
Mobilizarea satmarenilor cu suflet mare, atat persoane fizice cat si resprezentanti ai institutiilor si firmelor din Satu Mare, a depasit asteptarile noastre. Satmarenii au dovedit inca o data ca sunt oameni cu spirit civic, implicati in viata comunitatii locale, sensibili si empatici la nevoile acestor suflete nevinovate de copii, pentru care orice gest este semnificativ pentru a beneficia de ingrijiri de calitate la inceputul vietii.
Rasunetul campaniei noastre a ajuns pana departe, in alte judete si chiar peste granitele tarii, semn ca romanii sunt oameni saritori, atenti la semenii lor si darnici.
• De aceea dorim sa multumim tuturor celor care ne-au ajutat, au donat pentru cauza noastra si au promovat mai departe mesajul nostru, care prezinta o situatie nu doar locala ci chiar generala. Fiecare judet are copii abandonati in spital si copii din familii cu resurse limitate care au nevoie de srijin in unitatile spitalicesti.
Cetatenii fiecarei comunitati suntem responsabili pentru soarta acestor copii, care reprezinta viitorul nostru. Deci nu ezitati sa directionati darul dvs catre cea mai apropiata Sectie de Neonatologie sau Pediatrie pe care o cunoasteti.
Cu pasi mici, se pot realiza lucruri marete! Noi am simtit acest lucru prin numarul mare de donatori care au rezonat cu dorinta noastra de a ajuta!
Gestul dvs speram sa fie rasplatit cu pace si bucurie in suflet, si va dorim Sarbatori Pascale binecuvantate cu sanatate si impliniri alaturi de cei dragi!
Cu respect si recunostinta,
Conducerea SJUSM si Asistentii sociali”