Blocuri în curtea unor altor blocuri, așa „se dezvoltă imobiliar” municipiul Satu Mare. Parcă nici nu mai contează că la ieșirea din scară dai direct în gardul locului de joacă pentru cei mici și nici că geamurile se deschid spre un alt bloc, taman în geamurile băilor din vecini.
În cartierul Traian Vuia din municipiul Satu Mare construcția de blocuri se face în curtea altor imobile.
Prima clădire a fost construită în continuitatea unui loc de joacă pentru cei mici, unde înainte de aflau mai multe garaje. Degeaba au sperat locuitorii că vor avea locuri de parcare sau zonă verde, pe terenul privat unul dintre dezvoltatorii imobiliari a primit autorizația pentru construcția unui bloc.
Locatarii s-au enervat, au încercat să oprească demersul, în primul rând argumentând că imobilul, de mărime considerabilă, practic fură din spațiul verde aferent terenului de joacă, limitează lumina și impune condiții de trafic greu de gestionat în curtea interioară a blocurilor.
N-a contat. Așa înghesuit cum este, blocul a fost construit tăind din spațiul verde, în spatele unor case de locuit, dând fix în gardul locului de joacă, cu acces dificil pentru automobile și pietoni.
“Este îngrozitor cum arată. Când ne-am mutat aici am ales apartamentul pentru priveliște și pentru că era verde. S-a distrus spațiu verde, s-au tăiat copacii. Bun, înțelegem că e teren proprietate privată, dar nici nu se poate să faci orice pe el, să ajungem să trăim ca șoarecii. Trebuie să existe o sistematizare, un plan. Am impresia că oriunde e o bucată de pământ cu iarbă, cineva se apucă să facă un bloc,” spune unul dintre locatari, care precizează că a încercat cu vecinii blocarea proiecului imobiliar.
Proiectul cartierului Traian Vuia trebuia să fie unul de anvergură, doar că revoluția a blocat construcțiile și așa s-a ajuns ca blocurile să se învecineze cu o zonă de case unde, după părerea locatarilor, regimul de înălțime ar fi trebuit limitat.
Acesta este și motivul pentru care locuitorii din zonă nu înțeleg cum se poate ca la capătul cartierului, acolo unde se afla un mic părculeț, să înceapă construcția unui nou bloc, tot de patru etaje, la un braț distanță de actualul bloc.
“Arăta frumos părculețul, iar unii copaci au fost plantați, n-au apărut aici din senin. Totul a dispărut așa, într-o zi”, spune o altă locatară.
Nici vecinii noului bloc nu au putut bloca construcția, chit că, spun aceștia străzile sunt înguste, circulația deja e sufocantă din cauza numărului mare de mașini.
“Dacă vecinu’ aerisește la baie, aerisește practic în blocul vecin. Nu-i frumos așa. Au fost comuniștii cum au fost, dar n-au făcut din astea. Era un plan respectat. Aici era capătul blocului, de-aia au băile geamuri. Așa a fost gândit. Băile de pe interior vin cu coloane de aerisire, ca la mine. Măcar să arate ca celelalte blocuri, dar au făcut apartament în loc de acoperiș. Nu înțeleg de ce nu se pute oferi alt tern”, spune un sătmărean care locuiește într-o scară aproape de noua construcție.
Oamenii spun că ar fi preferat salvarea spațiilor verzi, în locul „coloșilor” de beton.
“Nu pot să înțeleg de ce ai vrea să faci aici un bloc, nici de ce ai vrea să te muți aici în el și nici de ce sunt autorizate aceste construcții. Toată lumea vrea mai mult spațiu verde, și nu așa, că să mergi la el cu mașina. Lângă blocuri, să iasă oamenii din casă, să vadă o frunză, o iarbă. Noi, la noi parcă e pe invers, parcă am fi nu știu ce metropolă. Sunt atâtea terenuri nefolosite, clădiri în paragină, unde s-ar putea face proiecte. Ar fi bine și pentru zonele respective, dar și pentru noii locatari”, a spus o altă sătmăreancă care locuiește în cartier.
Eu locuiesc in cartierul respectiv de langa economic, acolo unde a construit patronul marius pustai, acolo era prevazut demult de catre primarie un loc de joaca cu spatiu verde pentru locatari, pe vremea lui coica. Se pare ca mafia imobiliarerol este in foare. Se construieste peste tot. Unde sunt spatiile verzi promise de primarie? Peste tot numai pavaje, betoane! In ritmul asta ne miram ca respiram numai aer poluat. Inteleg ca trebuie sa evoluam dar pe noi locatarii, proprietarii nu ne intreaba daca vrem, ne dorim?
View CommentConsilierii locali din comisia de urbanism cum pot aproba asemenea construcții? Transformă Satu Mare în orașul betoanelor!
View Comment