FOTOGALERIE. Biserică lovită de trăsnet în municipiul Satu Mare! Ce a rămas după incendiu
Reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare au prezentat bilanțul distrugerilor provocate de un trăsnet la o biserică din municipiul Satu Mare.
Potrivit sursei citate, în această dimineață, la ora 07:52, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit pentru localizarea, stingerea și lichidarea focarelor unui incendiu izbucnit la turnul unei Biserici, de pe strada Busuiocului, din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat 1 ofițer și 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intevenție și comandă, o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.
Odată ajunși la fața locului, pompierii militari au găsit incendiul care se manifesta cu flacară la nivelul turnului bisericii. Forțele de intervenție au reușit protejarea clădirii, astfel că flăcările nu s-au extins la întreaga biserică. La finalizarea intervenției, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă de producere a incendiului un trăsnet.
În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, însă au ars: grinzile turnului și s-a deteriorat tabla de la acoperiș.