FOTOGALERIE. Bărbat căzut în curtea Catedralei de lângă Podul Golescu. Dus la Urgență, Poliția face anchetă
Un bărbat, aparent în stare de ebrietate, a căzut astăzi în curtea Catedralei Ortodoxe ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, situată pe Drumul Careiului, în zona Podului Golescu, conform informațiilor PresaSM.
Victima a fost preluată de către un echipaj medical de prim-ajutor al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare și transportat la Unitatea de Primire Urgențe.
Poliția face cercetări în acest caz, dar se pare că ar fi exclus faptul ca bărbatul să fie victima unei alte persoane. Se pare că individul s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.