FOTOGALERIE. Autospeciala Jandarmeriei, în șanț. Cinci jandarmi la Urgențe, în Satu Mare
Cinci jandarmi sătmăreni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Vama. Potrivit informațiilor PresaSM, autospeciala jandarmilor a ajuns în șanț după o coliziune cu un autoturism de teren.
Accident rutier în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, pe Drumul Național 19, pe raza localității Vama, în județul Satu Mare.
Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, o autospecială a Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, condusă de un șofer de 43 de ani, ar fi intrat în depășire, având semnalele acustice și cele luminoase în funcțiune și a acroșat o mașină de teren.
Șoferul mașinii de teren, în vârstă de 52 de ani, ar fi efectuat manevra de schimbare a directiei de mers prin viraj la stânga. În urma coliziunii, autoturismul Jandarmeriei a fost proiectat în șanțul de pe marginea carosabilului, oprindu-se într-un cap de pod.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Cinci angajați ai I.J.J. Satu Mare au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații medicale.
Polițiștii fac cercetări pentru a determina cu exactitate cauzele care au dus la producerea accidentului rutier.
Știre în curs de actualizare…