FOTOGALERIE. Anticorupția a descins la Permise, în Satu Mare. Viitorii șoferi și instructorii, băgați în ”ședință”
Ofițerul de prevenire al Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare a desfășurat joi și vineri activități preventive destinate polițiștilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Satu Mare, instructorilor auto ai școlilor de șoferi din județ și elevilor care au susținut proba teoretică și proba practică la examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Cu această ocazie, ofițerul Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare a distribuit materiale de informare specifice domeniului de activitate, cu mesajul „Minimum 22 din 26 sunt norocoase!” și a prezentat aspecte referitoare la consecințele implicării în fapte de corupție, încurajând semnalarea unor astfel de infracțiuni, prin apelarea liniei telefonice gratuite Call center Anticorupție 0800.806.806, la care pot fi sesizate faptele de corupție în care sunt implicați angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Activitățile au fost integrate în „Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor”, din cadrul Campaniei naționale „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, care se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, și prin implementarea căreia se dorește consolidarea integrității și încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății.
Informații suplimentare despre această campanie și materialele de promovare utilizate în context pot fi vizualizate pe site-ul Direcției Generale Anticorupție, meniul Mass-media/Campanii de informare/„M.A.I. etic, M.A.I. integru” sau click pe următorul link http://www.mai-dga.ro/arhive/category/campanii-de-informare.