FOTOGALERIE. Alertă după un incendiu la o gospodărie din județul Satu Mare
Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la o anexă gospodărească, în localitatea Trip.
La fața locului s-au deplasat un ofițer și 9 subofițeri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș. Ajunse la fața locului, forțele profesioniste de intervenție au constatat că incendiul se manifesta cu flacără la nivelul structurii din lemn a anexei.
După lichidarea incendiului, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă un scurtcircuit electric la un cablu defect sau neizolat corespunzător. Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă au ars structura din lemn a acoperișului și fânul depozitat în aceasta pe o suprafață de aproximativ 50 mp și s-au degradat 10 corni, aproximativ 200 de bucăți de țiglă și aproximativ o tonă de fân.