Un nou accident de circulație a avut loc pe bulevardul Transilvania, în fața sediului Finanțelor. În incident a fost implicată și o mașină a Jandarmeriei.
O mașină a Jandarmeriei a fost implicată într-un accident rutier produs luni, în jurul orei 11:30, pe bulevardul Transilvania. Totul s-a întâmplat în fața sediului Administrației Județene a Finanțelor Publice.
Potrivit informațiilor PresaSM, șoferul unui autoturism Volkswagen, înmatriculat în Sălaj, a confundat rotonda din Piața Romană cu un sens giratoriu și a intrat în intersecție. În acel moment a fost lovit de un alt autoturism.
În mașina de Sălaj s-au aflat și trei copii minori, dar nu au fost răniți.
La câteva minute mai târziu, pe Bulevardul Transilvania, o mașină a Jandarmeriei Satu Mare care circula regulamentar, dinspre Bulevardul Henri Coandă, a încercat să oprească la incident, iar în timpul manevrei, autospeciala a fost lovită de un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din Seini, care nu a dat prioritate. Bărbatul circula dinspre strada Vasile Lucaciu. Incidentele s-au soldat doar cu pagube materiale. Niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.