În perioada stării de urgență, semafoarele din municipiul Satu Mare au fost pe culoarea galbenă. Astfel, s-au aplicat regulile dintr-o intersecție dirijată cu semne de circulație. Din păcate, cu toate că traficul rutier a fost extrem de redus, unii sătmăreni au provocat accidente, dând dovadă că nu prea cunosc regulile de circulație. Noroc că Primăria Satu Mare a repornit toate semafoarele!
Un taximetrist a ”uitat” care este drumul cu prioritate
Un astfel de accident a avut loc în data de 3 mai, pe Drumul Careiului. În jurul orei 16.10, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au constatat faptul că un bărbat, de 64 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism pe strada Brândușa și ajuns la intersecția cu bulevardul Careiului nu a respectat semnificația indicatorului rutier, ,,Cedează Trecerea’’, efectuând un viraj la stânga și intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr, de 25 de ani, din Medieșu Aurit.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului, de 64 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
Alt accident, aceeași problemă
Un alt accident în care șoferul nu a realizat cine și cum are prioritate s-a produs în data de 9 mai pe bulevardul I.C.Brătianu, la intersecția cu bulevardul Vasile Lucaciu.
Un șofer de circa 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, venea dinspre bulevardul Vasile Lucaciu, a intrat în intersecție dar nu a dat prioritate unui alt autoturism Volkswagen, condus de un șofer de aproximativ 55 de ani. În al doilea autoturism se afla și soția șoferului, o femeie de circa 40 de ani și doi copii de circa 9 și 10 ani.
Pasagera susține că șoferul care ar fi vinovat nu a redus viteza în momentul în care a intrat în intersecție și le-a lovit mașina în partea laterală. Nu au fost înregistrate victime în urma accidentului rutier, dar cei doi copii, pasageri ai mașinii lovite, s-au speriat.