Zona extravilană a localităților a devenit de mulți ani groapa de gunoi a unor indivizi certați cu bunul-simț. În special, zonele periferire unor cursuri de apă. Așa se face că un sătmărean a fost surprins în timp ce își descărca deșeurile din remorca unui tractor direct pe marginea drumului.
Imaginile au fost surprinse pe drumul de acces spre balastiera de pe Someș, în localitatea Pomi. Mai în glumă mai în serios, putem să-l asimilăm pe sătmărean unui drumar. A contribuit la consolidarea ”malului” drumului.