FOTOGALERIE. Accident rutier cu șapte victime, în județul Satu Mare
Accident rutier grav, cu șapte victime, în Orașu Nou din județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 20.00.
Potrivit primelor informații, o șoferiță, în vârstă de 45 de ani, aflată la volanul unui Volkswagen, ar fi încercat să schimbe direcția de mers fără să se asigure corespunzător, vehiculul fiind lovit de către o altă mașină.
Oamenii legii au stabilit și vinovăția celuilalt conducător auto implicat, care a început depășirea in zona indicatorului și a marcajului continuu.
Ce spun Pompierii: ”Astăzi, în jurul orei 19:35, forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” au fost solicitate să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 7 victime, rezultate în urma unui accident rutier, în localitatea Orașu Nou.
La fața locului s-au deplasat 9 pompieri militari ai Secției de Pompieri Negrești Oaș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD un TIM (terapie intensivă mobilă) și un EPA (echipaj de prim ajutor) și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor PSI.
7 persoane au fost implicate în accidentul rutier, suferind de leziuni minore, 4 au fost transportate cu ambulanțele SMURD la UPU Satu Mare, 3 au fost transportate la CPU Negrești Oaș”.