FOTOGALERIE. Accident mortal. Un sătmărean a murit strivit în mașină
Un sătmărean se pare că ar fi fost implicat într-un accident mortal pe Drumul Județean 108A, în județul Maramureș. Totul s-a întâmplat astăzi, în localitatea Buzești.
Circumstanțele în care s-a produs accidentul sunt încă neclare. Potrivit primelor informații, un autoturism marca Volvo, înmatriculat în Satu Mare, a fost izbit de o autospecială, iar în urma impactului o persoană a rămas încarcerată.
Din cauza impactului violent autoturismul Volvo a ajuns într-un gard, iar autoutilitara s-a răsturnat pe marginea drumului.
Martorii spun că o camionetă care a intrat în viteză, fără să semnalizeze, pe drumul principal, a lovit în plin un Volvo care circula regulamentar.
Cu toate eforturile pompierilor, care au descarcerat victima, aceasta a decedat din cauza rănilor. Alte două persoane – un pasager din Volvo și șoferul autoutilitarei – au fost duși la Unitatea de Primire Urgențe pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Știre in curs de actualizare…