FOTOGALERIE. Accident mortal pe DN19, între Carei și Valea lui Mihai. Trei mașini implicate
Accident grav, cu trei maşini, petrecut luni seară pe DN 19, la ieşirea din Valea lui Mihai înspre Carei. O persoană a murit, iar altele două sunt rănite, în urma impactului devastator, informează ebihoreanul.ro
„Apelul 112 a intrat la ora 17.43. Accidentul rutier s-a produs pe DN 19, la ieşirea din Valea lui Mihai înspre Carei şi au fost implicate 3 autoturisme. În urma accidentului rutier două persoane au suferit leziuni aparent uşoare, iar din nefericire o a treia persoane a suferit leziuni care i-au provocat decesul la faţa locului”, a declarat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Deocamdată nu sunt clare împrejurările producerii evenimentului rutier, acest fapt urmând să fie stabilit de poliţiştii care fectuează cercetările la faţa locului.