FOTOGALERIE. Accident la Piața Mare. Motociclist lovit de mașină. Trei autoturisme avariate
Accident de circulație la Piața Mare. Un motociclist a fost lovit de o mașină, iar trei mașini au fost avariate în urma evenimentului rutier.
O șoferiță în vârstă de circa 40 de ani, aflată la volanul unui autoturism marca Mercedes, a intrat în parcarea de lângă Piață, a semnalizat stânga, iar în spatele său, tânărul în vârstă de circa 20 de ani, aflat pe motocicletă, nu a mai putut evita impactul.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, dar și pompierii și un echipaj de prim-ajutor.
Tânărul a refuzat, la ora redactării acestei știri, transportul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Conform primelor informații, polițiștii au stabilit ca „motociclistul ar fi de vină, fiindcă a încercat sa depășească pe o strada cu sens unic”, au spus oamenii legii.
În total, trei autoturisme au fost avariate ușor în urma evenimentului rutier.