FOTOGALERIE. Accident în lanț în municipiul Satu Mare. Mai multe mașini avariate
Accident în lanț la intersecția străzilor Ilarie Chendi și Anton Pann din municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații, se pare că șoferița unui autoturism, care circula pe strada Anton Pann, nu a dat prioritate de trecere unei mașini, conduse regulamentar pe strada Ilarie Chendi (drum cu prioritate). În urma impactului, unul dintre autovehicule a ricoșat într-un autoturism parcat pe marginea drumului, pe care l-a proiectat mai apoi într-un copac.
Potrivit informațiilor PresaSM, o femeie, în vârstă de 63 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu a respectat semnificația indicatorului STOP, și a intrat în coliziune cu un autoturism condus tot de către o femeie, în vârstă de 20 de ani. Ulterior, mașina condusă de tânără a fost proiectat într-un vehicul parcat pe stradă.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, rămânând doar unul cu pagube materiale. Supuse testării cu aparatul etilotest a rezultat că niciuna dintre șoaferițe nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
Din cauza acelor copaci ornamentali, trebuie să intri până în mijlocul intersecției ca să te poți asigura.
View CommentDin cauza masinilor parcate chiar la colț nu ai vizibilitate deloc
View Comment