Accident foarte grav pe Drumul Național 19 A, în localitate Mădăras. Potrivit primelor informații, două persoane au rămas încarcerate în urma unei coliziuni între două mașini. Este vorba despre un copil, de 13 ani, și de un bărbat, în vârstă 67 de ani, ambii din același autoturism.
Potrivit primelor informații, una dintre mașini ar fi încercat să schimbe direcția de mers, pentru a intra într-o curte, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula se pare regulamentar.
Surse judiciare pentru PresaSM: „Conducător auto, în vârstă de 71 de ani, pe fondul neacordării de prioritate la efectuarea unui viraj la stânga a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, de 20 de ani. Alcoolemie zero la ambi conducători”.
Autoturismul condus de un bărbat, de 67 de ani, a rămas în mijlocul drumului, iar autoturismul Mercedes, condus de femeie, a intrat într-un cap de pod.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de descarcerare și prim ajutor medical ale celor de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, respectiv Serviciul Județean de Ambulanță.
Traficul rutier este oprit în aceste momente, formându-se cozi de mașini. Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.