Accident grav de circulație în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 08.00, la ieșire din comuna Pișcolt înspre Oradea.
Potrivit primelor informații aflate de reporterii PresaSM, se pare că o femeie, în vârstă de 54 de ani, din Tășnad, aflată la volanul unui autoturism marca SEAT, s-ar fi încadrat să vireze la stânga, moment în care ar fi fost acroșat de către un autoturism marca Ford, condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din Pișcolt.
Unii martori spun că Ford-ul ar fi fost condus cu viteză, urmele de frână întinzându-se pe câțiva zeci de metri.
În urma impactului au rezultat mai multe victime, respectiv cei doi șoferi și o femeie însărcinată, care se afla în autoturismul marca Ford. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale de prim ajutor pentru a prelua victime. Se pare că acestea erau conștiente. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei. Este posibil să se deschidă un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.