FOTOGALERIE. Accident grav în județul Satu Mare. Mașină răsturnată, victime încarcerate
Accident grav produs astăzi în localitatea Berveni, județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în jurul orei 05:30, atunci când un conducător auto a pierdut controlul volanului în condiții neclare, a lovit marginea unui șanț și s-a răsturnat cu mașina, iar atât el, cât și un pasager, au rămas încarcerați.
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru descarcerarea și acordarea îngrijirilor medicale celor două victime, rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Berveni.
La fața locului s-au deplasat un ofițer și 12 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Victimele au fost extrase în stare conștientă și cooperantă. O victimă a refuzat transportul la spital, iar cea de-a doua victimă a fost transportată cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.
Pina nu se confisca mașinile celor care conduc extrem, pina atunci morți și accidente sunt și vor fi în fiecare zi!!!
View Comment