Accident de circulație pe Drumul Național 19, la intrarea în localitatea Livada. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 20.00. Din câte se pare, șoferul (bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Bixad) unui autoturism Audi ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat frontal într-o autospecială de transport marfă, condusă de un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Batarci.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de prim-ajutor SMURD, care au preluat ambii pasageri din dubă și le-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Este vorba despre un soț și o soție.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Dacă victimele vor avea nevoie de îngrijiri medicale și zile de recuperare medicală, în dosară se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.