Accident rutier cu trei morți în această dimineață pe centura Vâlcele-Apahida din județul Cluj. Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 7:30. Potrivit informațiilor PresaSM, în accident a fost implicat și un autoturism înmatriculat în județul Satu Mare. Încă nu se cunoaște identitatea tuturor victimelor.
Concret, conducătorul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în județul Satu Mare, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un TIR. În urma teribilului impact au decedat toate cele trei persoane din autoturismul înmatriculat în județul Satu Mare, potrivit informațiilor PresaSM.
”O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a gestiona situația de urgență produsă ca urmare a accidentului produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida (km 9). Pompierii au găsit un ansamblu de autovehicule și un autoturism avariate, iar autoturismul proiectat în afara părții carosabile și ocupanții blocați în acesta. Echipajele medicale au constatat decesul a doi dintre ocupanți, un bărbat și o femeie de cca 40 de ani, și au început manevrele de descarcerare pentru a treia persoană care, inițial, a părut că are semnale vitale.Pe timpul manevrelor de descarcerare s-a constatat că și aceasta era decedată”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Cluj.