FOTOGALERIE. A scăpat cu amendă după ce s-a răsturnat cu TIR-ul. Beat la volan, a ațipit
Magistrații Judecătoriei Satu Mare l-au condamnat săptămâna trecută pe un bărbat (67 ani), cu cetățenie sârbă, la o amendă penală în valoare de 3.600 de lei. Și asta după ce, cu o alcoolemie de 1,32 mg/litru în sânge, s-a răsturnat cu TIR-ul lângă Botiz, în județul Satu Mare.
Accidentul s-a produs în 19 aprilie 2021, în jurul orei 23.00. Sârbul a recunoscut că a consumat circa trei beri înainte de a se urca la volan, după care – pe fondul oboselii – ar fi adormit la volan. A lovit un indicator rutier cu TIR-ul, după care s-a răsturnat în șanț.
Un sătmărean aflat în zonă a sunat la 112, solicitând sprijinul pompierilor de la descarcerare, întrucât șoferul nu putea să iasă din cabină.
Ce a precizat Poliția: ”Conducătorul TIR-ului s-a aflat sub influența bauturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur in aerul expirat și se pare ca ar fi avut și alte preocupări în timpul condusului. Acesta este un cetățean sârb, de 67 de ani. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, a avut loc în jurul orei 23.20”.