FOTOGALERIE. A dat foc unei vile din județul Satu Mare! Proprietara a fost preluată de paramedici
Incendiu de resturi vegetale propagat la o casă de locuit. Ieri după amiază, în jurul orei 15:50, ISU SATU MARE a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit, formată din parter, etaj și mansardă, din orașul Negrești Oaș.
Pentru localizarea și stingerea incendiului, la fața locului au acționat pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș cu 3 autospeciale de stingere și o autospecială de lucru la înălțime.
La sosirea forțelor profesioniste, incendiul se manifesta violent la acoperișul și mansarda imobilului. Concomitent cu intervenția pentru stingere, pompierii au acționat pentru limitarea propagării la o altă casă de locuit din vecinătate, dar și pentru evacuarea mai multor bunuri de valoare din locuință.
În urma evenimentului, proprietara a suferit un atac de panică. Aceasta a primit îngrijirile medicale din partea echipajului SMURD prezent la fața locului, nefiind necesară transportarea la spital. De asemenea, s-au înregistrat pagube materiale însemnate. A ars acoperișul și mansarda în întregime, au ars bunuri, mobilier, parchet din cele 3 încăperi și holul aflate la mansardă și s-au degradat toate încăperile imobilului.
Cauza probabilă: foc deschis în spații deschise din vecinătatea casei de locuit. Executarea unor acțiuni de igienizare prin incendiere a unor deșeuri și resturi vegetale în curtea învecinată.