Puțini sătmăreni trecuți de prima tinerețe nu își amintesc cu nostalgie de Zsuzsi – trenul cu aburi care lega odinioară municipiul Satu Mare de Ardud și Viile Satu Mare. Alintat Juji de localnici, acest tren de cale ferată îngustă a fost mai mult decât un mijloc de transport – a fost parte din viața comunității, martor al poveștilor de familie și al peisajelor care azi trăiesc doar în amintiri. Ardudenii Cornelia Lup și Nicolae Ghișan ne readuc aminte de trenul simbol al județului Satu Mare.

O linie construită la cumpăna dintre secole

Zsuzsi a început să scrie istorie în anul 1900, odată cu inaugurarea liniei ferate înguste Satu Mare – Ardud, cu un ecartament de 760 mm. Lucrările, aprobate în 1899, au fost realizate de Societatea Căilor Ferate Locale Satu Mare-Ardud, linia având o lungime de 28,9 kilometri.

La acea vreme, Satu Mare avea deja experiența transportului feroviar, prima linie cu ecartament normal Debrecen – Valea lui Mihai – Carei – Satu Mare fiind inaugurată în 1871. Chiar în anul în care se aproba construcția pentru Zsuzsi, orașul sărbătorea și inaugurarea actualei Gări Mari, una dintre cele mai moderne construcții feroviare ale vremii.

O călătorie plină de farmec și opriri legendare

Traseul lui Zsuzsi începea din fața Gării Satu Mare, din zona Grădinii Romei, locul unde astăzi se află Autogara. Trenulețul traversa orașul și continua spre Ferăstrău, de unde începea aventura prin satele și peisajele pitorești ale Sătmarului: Cionchești, Lipa, Viile Satu Mare, Halta Cetate și Ardud.

Oprirea din Lipa era faimoasă: călătorii coborau pentru o bere rece sau un șpriț la bufetul gării, profitând de faptul că trenul se întorcea din Viile Satu Mare și aveau timp să se răcorească înainte de a-și continua drumul.

Trenul pleca zilnic la ora 16:00 din Satu Mare și ajungea la Halta Cetate la 17:50, urmând ca la 18:00 fix să intre în Gara Mare. Biletul de călătorie costa șase lei, sumă accesibilă pentru acele vremuri, iar călătoria dura două ore – un adevărat răsfăț pentru cei care doreau să se bucure de priveliștile liniștite ale câmpurilor pline de narcise și lalele pestrițe.

Zsuzsi – între mocăniță și tramvai

În primii ani de funcționare, între 1900 și 1906, linia îndeplinea și rol de tramvai electric în interiorul orașului. Astfel, Satu Mare era unul dintre puținele orașe din zonă unde circula simultan atât un tramvai, cât și un tren de linie îngustă.

Trenul mergea cu o viteză maximă de 30 km/h, fiind proiectat pentru o sarcină de 5,5 tone pe osie. Pe parcurs, a fost deservit de mai multe tipuri de locomotive cu aburi – seriile 389, 490, 491, 764 –, dar și de automotoare fabricate la uzinele Ganz din Budapesta. Spre finalul existenței sale, între 1968 și 1976, au fost introduse și locomotivele diesel L 45 H.

Zsuzsi – între două lumi

Zsuzsi nu a fost doar un tren, ci o parte importantă din infrastructura și sufletul Sătmarului. Linia îngustă avea în stații birouri de mișcare, cabine de acari, rampe de încărcare, magazii pentru mărfuri și chiar un district de întreținere la Ardud. Mecanicul trenului, cu un zâmbet șugubăț, obișnuia să se joace cu copiii de pe margine, stropindu-i cu aburul locomotivei.

Însă vremurile s-au schimbat. Oamenii au început să se grăbească, navetiștii nu își mai permiteau să piardă două ore pe drum, iar șoselele asfaltate și autobuzele rapide au înlocuit încet farmecul mocăniței.

Pe 20 februarie 1976, Zsuzsi a plecat pentru ultima dată spre Ardud. Lucrările de sistematizare din Satu Mare și dezvoltarea traficului spre aeroport au pus capăt definitiv celei mai iubite căi ferate înguste din județ.

O comoară a Sătmarului, păstrată în amintiri

Astăzi, Zsuzsi trăiește în fotografiile alb-negru, în poveștile spuse la gura sobei și în amintirile celor care au avut norocul să urce măcar o dată în trenulețul care suiera alene printre câmpuri. Pentru Satu Mare și împrejurimi, Zsuzsi rămâne o comoară, un simbol al unui altfel de timp – mai liniștit, mai așezat, în care călătoria era mai importantă decât destinația.

Zsuzsi – un potențial turistic pentru Sătmarul de azi

Privind în urmă, Zsuzsi nu a fost doar un tren, ci o parte din identitatea Sătmarului. Astăzi, când mocănițele au devenit atracții turistice în multe zone ale țării, poate că ar merita să ne gândim la o revitalizare simbolică a traseului Zsuzsi, fie și sub forma unui proiect turistic sau muzeal. Refacerea unei porțiuni de linie și repunerea în funcțiune a unei locomotive cu aburi, măcar pentru curse speciale de weekend, ar readuce la viață farmecul acelor vremuri și ar atrage vizitatori dornici să descopere poveștile locale.

Zsuzsi ar putea redeveni un ambasador al Sătmarului – un tren al copilăriei, al tradiției și al peisajelor superbe de pe Valea Someșului. Un proiect de acest fel ar păstra vie memoria trenulețului care, vreme de aproape opt decenii, a legat oameni, destine și locuri pe șinele înguste ale județului.