FOTO. Zona de Grill Kaufland de pe Drumul Careiului, închisă temporar de OPC. Amendă de 10.000 de lei
Zona de Grill Kaufland de pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare a fost închisă temporar de inspectorii de la Protecția Consumatorului. În urma verificărilor, comisarii au găsit că nu era respectat regimul de temperatură pentru masa caldă, o friteuză era neigienizată, cu grăsimi arse și întărite, în plus, spun inspectorii, au fost găsite și muște în unitate. După remedierea deficiențelor, unitatea a fost redeschisă.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a efectuat o acțiune de control, ca urmare a unei sesizari din partea unui consumator, la zona de Grill Kaufland România SCS Satu Mare, de pe Drumul Careiului, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare la prestarea serviciilor de alimentație publică.
„În urma neregulilor constatate de comisarii sătmăreni, operatorul economic a fost sancționat cu: amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei și oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor și retragerea definitivă din rețeaua de alimentație publică a produselor care nu respectă condițiile de păstrare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de CJPC Satu Mare.
Printre neregulile descoperite, inspectorii de la Protecția Consumatorului menționează: nerespectarea regimului de temperatură pentru masa caldă – echipamentul de păstrare a preparatelor culinare, folosirea unei friteuze neigienizată, cu grăsimi arse și întărite, dar și prezența muștelor în incinta spațiului în care se desfășoară activitatea.
După remedierea deficiențelor constatate, unitatea a fost redeschisă, mai precizează cei de la Protecția Consumatorului care au transmis și imagini cu modul în care au fost curățate echipamentele și zona după control.