Circa o sută de motocicliști voluntari din județele Satu Mare și Maramureș se vor deplasa mâine dimineața la Cluj-Napoca, acolo unde vor pune umărul la amenajarea celei mai mari unități de suport medical din Transilvania!
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, clădirea emblematică dedicată sportului și evenimentelor artistice, va deveni în următoarea perioadă un centru de spitalizare cu 350 de paturi pentru pacienții infectați cu Covid-19 ce prezintă forme ușoare și medii.
Spațiul va fi transformat temporar într-un centru de primire, triere, cazare și tratare a bolnavilor infectați cu coronavirus, cazurile mai grave urmând a fi transferate către alte unități spitalicești. În prima etapă, prin intermediul autorităților locale, clădirea va fi pregătită și pusă la dispoziție pentru a fi echipată de către Auchan și viitorii parteneri implicați în acest proiect.
Ulterior echipării, clădirea va fi preluată de către autoritățile medicale desemnate de autoritățile publice competente și va fi operată de către personal medical specializat.