FOTO. Zeci de persoane adunate în fața Tribunalului. Poliția i-a avertizat să fie… cuminți
Zeci de persoane din zona Careiului s-au adunat astăzi, în jurul orei 10.00, în fața Tribunalului Satu Mare, acolo unde are loc judecarea contestației formulate de către trei indivizi, arestați preventiv într-o cauză instrumentată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Cei trei le cer judecătorilor să fie plasați sub control judiciar, adică să fie eliberați din Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare.
Reprezentanții Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare i-au avertizat să nu depășească cadrul legal, în caz contrar urmând ca polițiștii și jandarmii să fie nevoiți să ia măsuri împotriva lor. De altfel, oamenii s-au manifestat în limita legii, fără să afecteze liniștea și ordinea publică.
Astfel de practici nu sunt singulare în cazul unor persoane care provin dintr-o anumită comunitate, aparținătorii și prietenii recurgând la astfel de practici pentru a-și arăta susținerea. Unele voci susțin că ar putea fi vorba și despre o anumită formă de presiune.
În momentul în care cei doi au fost scoși din sediul Tribunalului Satu Mare, polițiștii s-au mobilizat, autospeciala Arestului fiind însoțită de alte două autospeciale, în sprijin venind și luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
cei trei care erau doi. Bravo!
View Comment