Un gest demn de tot respectul din partea reprezentanților Dabo Doner Satu Mare. Aceștia au donat zeci de pachete cu alimente pentru angajații Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 13.30.
Dar donațiile nu se vor opri aici. Cei de la Dabo Doner urmează să mai facă astfel de livrări gratuite și pentru polițiști, pompieri sau jandarmi.
”Este un gest de recunoștință pentru toți cei din linia 1 a luptei anti-COVID19. Considerăm că este de datoria noastră să sprijinim eforturile acestor eroi ai vremurilor noastre”, susțin reprezentanții Dabo Doner pentru PresaSM.