FOTO. Zeci de mii de sătmăreni urmează să primească ajutoare alimentare. Pachetele cu alimente au sosit în Satu Mare
Peste 20.500 de pachete cu alimente, acordate de Uniunea Europeană, urmează să fie distribuite familiilor și persoanelor vulnerabile din județul Satu Mare. O parte din ajutoare au ajuns deja în județul Satu Mare, iar autoritățile se așteaptă ca până la finalul acestei săptămâni, toate primăriile să aibă pachetele în depozite, astfel încât, săptămână următoare să înceapă și distribuirea către sătmăreni.
Începând de astăzi 26 aprilie 2022 și până la sfârșitul săptămânii se derulează în localitățile din județul Satu Mare recepționarea în depozitele locale a pachetelor cu produse alimentare acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Astfel, vor fi recepționate și apoi distribuite către beneficiari un total de 20.678 de pachete cu alimente.
La nivelul județului Satu Mare au fost recepționate astăzi 3326 pachete cu alimente, fiecare pachet de aproximativ 25 de kg conține făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită și de carne de porc, conserve pateu de ficat, compot de fructe, gem de fructe.
Pot beneficia de ajutoare constând în pachete cu alimente următoarele categorii de persoane:
– familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– persoanele/ familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
”M-am deplasat în două comune la recepția pachetelor POAD, alături de colegii din grupul de lucru constituit pentru implementarea programului pentru a mă asigura de calitatea produselor furnizate și de modul în care au fost asigurate condițiile de transport și ulterior de depozitare la nivelul primăriilor. Sunt convins că așa cum primarul comunei Moftin, Gheorghe David și primarul comunei Terebești, Mariana Avorniciți au asigurat cele mai bune condiții de recepție a pachetelor, în întreg județul suntem pregătiți pentru derularea optimă a acestui program deosebit de important pentru sprijinirea semenilor noștri, familii și persoane vulnerabile. Mulțumesc tuturor pentru implicare”, a declarat prefectul Radu Roca.
Felicitări dna primar Mariana Avorniciti întotdeauna sunteți pentru oameni și în mijlocul lor când au nevoie de ajutor!!!
View Comment