FOTO. Zeci de migranți, inclusiv copilași de doi ani, reținuți în județul Satu Mare
Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu autoritățile maghiare, au reținut un grup format din 24 de persoane din Siria, Irak şi Palestina, care încerca să treacă ilegal frontiera în Ungaria pe jos, cu scopul de a ajung în vestul Europei.
În noaptea de 22 decembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare și Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale.
”În jurul orei 02.30, colegii noștri au observat, cu aparatura de vedere pe timp de noapte, un grup numeros de persoane care se îndrepta, pe jos, spre frontiera cu Ungaria. Imediat, poliţiştii de frontieră români au anunţat autorităţile din statul vecin, reuşindu-se reţinerea persoanelor”, spun polițiștii de frontieră.
Grupul, format din 24 de cetăţeni străini, a fost condus la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare pentru cercetări. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre 14 cetățeni din Siria, 9 din Irak și unul din Palestina, doi minori de 2, respectiv 9 ani şi 22 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 și 48 de ani. Cu toții intenționau să ajungă în Germania.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalul cercetărilor persoanele urmând a fi predate Biroului pentru Imigrări Satu Mare.