La două săptămâni de la deschiderea deschiderea pârtiei Luna Șes, Consiliul Județean Satu Mare anunță că au fost înregistrate zece intervenții ale salvamontiștilor. Este vorba despre accidente ușoare și medii. În două cazuri, a fost nevoie de transport medical de specialitate
Potrivit datelor furnizate de Serviciul Public Județean Salvamont, aflat în subordinea Consiliului Județean, „în perioada analizată au fost înregistrate 10 intervenții de salvare, fără a exista cazuri cu urmări grave”. Dintre acestea, opt au fost cazuri medicale, iar în două situații a fost necesară intervenția echipajelor de urgență.
„Din cele opt cazuri medicale, în două situații a fost necesară solicitarea transportului medicalizat de specialitate SMURD/SAJ”, se arată în comunicatul instituției.
Salvamontiștii au intervenit și în cazul unor schiori epuizați, care nu au mai putut coborî în siguranță pârtia.
„Au fost înregistrate două solicitări de evacuare ale unor persoane aflate în stare de epuizare, care nu au mai putut continua coborârea în condiții de siguranță pe pârtie, fiind transportate până la Cota 660, baza pârtiei”, precizează Consiliul Județean Satu Mare.
În acest context, autoritățile reamintesc importanța respectării regulilor de siguranță pe pârtie, chiar dacă legislația nu impune obligativitatea purtării echipamentului de protecție.
„Deși legislația națională nu prevede obligativitatea purtării căștii de protecție pe domeniile schiabile, recomandarea fermă a salvamontiștilor și a specialiștilor în sporturi montane este ca purtarea căștii să devină o regulă pentru toți participanții”, se menționează în comunicat.
Reprezentanții Salvamont subliniază că experiența intervențiilor recente demonstrează eficiența echipamentului de protecție.
„Experiența intervențiilor din această perioadă arată că în cel puțin două cazuri casca de protecție a avut un rol esențial, prevenind producerea unor accidente cu urmări extrem de grave, prin absorbția șocului la impactul cu suprafața dură a pârtiei, alcătuită în mare parte din zăpadă artificială”, mai arată sursa citată.
Consiliul Județean Satu Mare transmite un apel către toți practicanții sporturilor de iarnă.
„Respectarea recomandărilor de siguranță contribuie semnificativ la reducerea riscurilor și la transformarea sporturilor de iarnă într-o activitate sigură și plăcută pentru toți participanții”, subliniază autoritățile județene.
