FOTO/VIDEO. Viața dramatică a Luminiței, sătmăreanca ucisă în Micro 14. Și-a pierdut toată familia
Luminița (48 ani), sătmăreanca ucisă în mod brutal în apartamentul său din Cartierul Micro 14 din municipiul Satu Mare, a avut o viață grea, marcată de tragedii. Aceasta a terminat facultatea de psihologie cu medii de zece și avea în față un viitor promițător, colaborând cu unii dintre cei mai importanți medici din Satu Mare, conform informațiilor PresaSM.
Doar că pe parcursul anilor s-au produs mai multe evenimente tragice. În anul 2013, fratele său s-a sinucis prin spânzurare în același apartament. Tatăl său a murit la scurt timp, iar mama sătmărencei ucise a decedat în acest an, rămânând singură.
Cel mai probabil că din cauza acestor drame a ales să ducă o viață retrasă, spun vecinii. Luminița era ajutată de către sora mamei sale, care lucrează în Italia și care i-a asigurat fondurile necesare pentru reabilitarea apartamentului. Chiar la finalizarea lucrărilor, femeia a fost ucisă de meșterul care a renovat apartamentul, și care deținea cheile de la ușă.
De altfel, anchetatorii din cadrul Poliției Satu Mare, coordonați de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, au reușit să îl identifice și să îl rețină în timp record pe ucigașul Luminiței, femeia de 48 de ani găsită moartă sâmbătă, cu gâtul tăiat, în propriul său apartament din Cartierul Micro 14.
Conform informațiilor PresaSM, este vorba chiar de bărbatul (circa 40 de ani) care a sesizat Poliția. Acesta este individul care i-a reabilitat recent apartamentul victimei și care ieri, în jurul orei 18.45 a sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 spunând că a găsit-o pe Luminița cu gâtul tăiat. Bărbatul locuia în apropiere și obișnuia să o viziteze des, alături de soția lui, pe victimă.
De altfel, varianta spusă polițiștilor și procurorilor de către criminal și de către soția lui, venită și ea la locul crimei, a început să se clatine din primele minute. Aceștia au susținut că au tot încercat să o sune pe Luminița încă de la primele ore ale zilei, doar că nu a răspuns. ”Îngrijorat” de faptul că nu răspunde apelurilor repetate, bărbatul a intrat în apartament, unde a găsit-o pe victimă.
Doar că povestea a fost spulberată de către unii martori, care au auzit-o pe victimă strigând ”lasă-mă, lasă-mă”, în jurul orei 17.20, semn că femeia era în viață la acea oră și nu avea cum să nu răspundă unor eventuale apeluri telefonice efectuate anterior, pe parcursul zilei. De altfel, bărbatul a afișat o stare de nervozitate excesivă, la fel și soția acestuia, ajunsă și ea la fața locului și care părea să știe – în mod ciudat – foarte multe date, potrivit datelor PresaSM, strânse chiar de la fața locului.
După ce a fost luat la întrebări de către anchetatori, bărbatul s-a pierdut în unele detalii, așa că nu a fost decât o chestiune de timp până când acesta a cedat și a început să le spună oamenilor legii ce a făcut. Rămâne de văzut dacă soția individului a fost sau nu implicată, respectiv dacă știa ce a făcut soțul acesteia.
Rămâne de văzut – se asemenea – care a fost cu adevărat mobilul crimei. Din câte se pare, totul ar fi pornit de la un conflict spontan, legat de bani, cele două părți nereușind să ajungă la un numitor comun legat de suma pe care victima ar fi trebuit să i-o dea criminalului, care i-a reabilitat recent apartamentul. Ar fi izbucnit o dispută, bărbatul și-ar fi ieșit din minți și i-ar fi tăiat gâtul.
Cert este faptul că individul a fost arestat deja pentru 24 de ore, iar astăzi va fi dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.
Vă reamintim, sâmbătă după-masa, o sătmăreancă a fost găsită fără suflare în apartamentul său de la etajul trei al unui bloc de pe Aleea Prahovei. Cel care a dat alarma a fost un meșter sosit să o ajute pe femeie la niște reparații în casă. Bărbatul s-a declarat șocat de ceea ce a văzut în apartament.
La fața locului au ajuns polițiștii, dar și un echipaj medical. Din păcate, asistentele nu au mai putut face altceva decât să constate decesul femeii.
Vecinii spun că ar fi auzit-o pe femeie certându-se cu cineva, în jurul orei 17:20. Trupul neînsuflețit a fost găsit de meșterul ucigaș după ora 18:00.
NU asistentele! Se vede și pe poze că-i doamnă doctor!
View CommentÎncă sunt doi bărbați ai echipajului. Probabil ambulanțier și asistent.
Nicidecum ASISTENTE. Atenție!
Trist ce s-a întâmplat în orașul nostru, foarte trist!