FOTO/VIDEO. Vacanță de vis, într-un rai montan! Cuib de șoim, un basm devenit realitate
Am descoperit una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță din Transilvania. Undeva-n inima munților, în Valea Drăganului, are loc o poveste cu personaje reale și peisaje de poveste. Iar în centrul acestui decor splendid se află ”Cabana Cuib de Șoim”, un frumos complex cabanier, apărut parcă din neant, dispus între valea Munților Vlădeasa și Meseș, cu râul Drăganul, au a lui apă de cleștar, care curge chiar pe lângă cabană.
Împrejurimile mirifice îți taie respirația din momentul în care pășești în această locație de vis. Cine dorește să vină aici, își regăsește liniștea dorită, iar flora și fauna te transpun în povestea numită “Cuib de Șoim”.
Drumețiile pe cărările de munte vă vor tăia respirația, barajul Drăgan-Floroiu se află la circaa 14 kilometri distanță, iar traseele montane cât și cele asfaltate pot fi folosite atât pentru pasionații de aventură pe munte, cât și pe pentru doritorii de ciclism, alergare sau, pur și simplu, mersul pe jos.
Cabana ”Cuib de Șoim” a intrat în circuit în anul 2020 și vă pune la dispozite spații și zone de relaxare, cu cele mai moderne dotări. Vorbim despre o piscină încălzită la 40+ grade (gen ciubăr), un foișor generos cu trei ceaune și două locuri de grătar, iar fiecare cabană are baie proprie și semnal wi-fi. Într-un cuvânt, tot de ce aveți nevoie!
”Am creat acest loc unic în care am pus mai mult decât suflet, am pus o parte din viață, o parte importantă pe care am construit-o împreună cu cei dragi, cu familia și prietenii… pentru a putea să ajungem să bucurăm pe oricine ne trece pragul. Deci, vă invităm să faceți parte din povestea noastră, din povestea cabanei Cuib de Șoim. O veți regăsi în fiecare colțișor amenajat pentru dumneavoastră. Vă așteptăm cu brațele deschise, veți ajunge simpli turiști și veți pleca ca personaje ale poveștii noastre”, este angajamentul celor de la ”Cuib și Șoim”.
Activitățile pe care le puteți face în zonă:
- Vizită la Cetatea Boloiga și Cascada Valul Miresei
- Vizită la Barajul Drăgan-Floroiu, ce are 120m înălțime și 424m lățime. Lacul de acumulare astfel format îți taie respirația cu întinderea sa vastă, umbrită de munți și de pădurile ce-i acoperă. Lacul e populat cu pește (păstrăv, clean, mreană).
- Drumeții pe cărări de munte pentru a admira flora și fauna. Iar pentru amatorii de ciuperci, aici e un adevărat rai!
- Urcare pe Vârful Vlădeasa – traseul începe din comuna Poieni, iar dificultatea acestuia este medie.
- Relaxare pe malul râului Drăgan, în special în zilele toride de vară, când aici temperatura rămâne răcoroasă.
- Cicloturism, pentru cei pasionați de explorarea zonei de pe biciclete.
- Festivalul MOX – Music Outdoor Experience, care se organizează de 8 ani în această zonă.
Ne găsiți la adresa:
Valea Drăganului
Comuna Poieni, Județul Cluj
Drumul Județean: DJ764B
Cod: 407478
Tel/Watsapp: 0742 276 915
email: [email protected]
SITE: www.cuibdesoim.ro
Facebook: Cabana Cuib de Șoim