FOTO/VIDEO. Un sătmărean a provocat accidentul mortal dintre Carei și Valea lui Mihai
Tragedia de pe DN 19, la ieșirea din Valea lui Mihai către Carei, a fost provocată de un bărbat de 53 de ani din localitatea Vetiș, județul Satu Mare.
Potrivit Poliției Bihor, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal de o altă mașină, condusă de un bărbat de 33 de ani din Valea lui Mihai. Acesta din urma a decedat în urma impactului extrem de violent.
Ce spune Poliția: ”Un bărbat de 53 de ani, din comuna Vetiș, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism înspre Satu Mare, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum – carosabil umed, iar la ieșirea din alveola de calmare a traficului aflată la ieșirea din Valea lui Mihai, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Valea lui Mihai, autovehicul care, în urma impactului, a fost proiectat în afara părții carosabile. După impact, primul autoturism și-a continuat deplasarea și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus tot înspre Valea lui Mihai, în spatele celui de-al doilea autoturism, de un bărbat de 30 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor”.
Potrivit bihon.ro, în urma impactului, bărbatul de 33 de ani, din Valea lui Mihai, care conducea cel de-al doilea autoturism, a decedat. Bărbatul de 53 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar un bărbat de 33 de ani, din comuna Tarcea, pasager în cel de-al treilea autoturism, a suferit leziuni ușoare.