FOTO/VIDEO. TIR răsturnat, a derapat zeci de metri! Fără parapet ar fi fost dezastru
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Tășnad au fost sesizați la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 9.40, despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 108 L, în localitatea Cig.
În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 31 de ani, din Ambud, aflându-se la volanul unei autoutilitare care tracta o semiremorcă, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, presemnalizată cu indicatoare și marcaje, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea dreaptă a părții carosabile în direcția sa de mers, acroșând parapetul de protecție pe o distanță de 21 de metri.
În urma evenimentului rutier persoana de la volan a suferit răni ușoare. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit în cauză în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.
s-ar reduce numărul accidentelor dacă amenzile ar fi pe măsură . Permisurile de conducere ar trebui anulate pe viață la unii șoferi care se dau mare și foarte tari cu camioane și BMW -uri. Sunt niște teroriști cu bombe .
View Comment