FOTO/VIDEO. Tânărul care a lovit-o mortal pe fetița de 13 ani, cercetat pentru ucidere din culpă
Șoferul (18 ani) care a accidentat mortal minora (13 ani) pe trecerea de pietoni de pe strada Păuleștiului, în municipiul Satu Mare, va fi cercetat pentru ucidere din culpă.
Potrivit procedurii, încadrarea juridică s-a schimbat după ce victima a pierdut lupta pentru viață la Spitalul Județean Satu Mare, în pofida eforturilor medicilor.
Cadrele medicale au încercat să facă tot posibilul pentru a o transporta pe victimă la un spital de chirurgie pediatrică din județele Bihor, Cluj sau Timișoara, dar starea micuței nu a permis acest lucru, potrivit informațiilor PresaSM.
Reamintim faptul că la data de 28.08.2020, în jurul orei 19.30, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost solicitați la un eveniment rutier produs pe strada Păuleștiului, soldat cu rănirea gravă a unui pieton.
Un tânăr de 18 ani, din localitatea Odoreu, care se deplasa cu un autoturism pe strada Păuleștiului, a surprins şi accidentat o minoră de 13 ani, din Satu Mare, care s-a angajat în traversarea drumului pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
În urma impactului, minora a fost rănită grav, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ; totodată i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Sincere condoleanțe familiei greu încercate!
View CommentPoliția Rutieră NU ÎȘI FACE DATORIA !!! . Viteza maximă nu este respectatăaproape de nimeni.La treceri de pietoni , șoferii nu au răbdare , mulți trec la 1 m prin spatele pietonilor parcă ‘grăbindu-i’.
View CommentPer total multă grabă, tupeu, și ‘miserupism’.