FOTO/VIDEO. Tânăr din Satu Mare rănit într-un grav accident. Mașina, grav avariată
Un livrator în vârstă de 21 de ani, din județul Satu Mare, care transporta produse pentru o societatea comercială în Oradea a fost rănit după ce o șoferiță, în vârstă de 31 de ani, aflată la volanul unei Skoda, nu ar fi oprit la culoarea roșie a semaforului. Autoturismul pe care-l conducea se deplasa dinspre Nufărul spre centru și a lovit o Dacia – mașină de livrări a restaurantului Marty – care ieșise de pe strada Lugojului, informează ebihoreanul.ro
”La data de 31 ianuarie, la ora 20.52, o femeie de 31 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Cantemir, la intersecția cu strada Lugojului nu ar fi respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric, aflat în funcțiune, și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de pe strada Lugojului înspre Dimitrie Cantemir, de un tânăr de 21 de ani din județul Satu Mare”, a precizat la solicitarea BIHOREANULUI comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Potrivit reprezentantei Poliției Bihor, în urma accidentului, tânărul de 21 de ani care conducea autoturismul Dacia a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Mașina sa a fost grav avariată în impact.
Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările în cauză. În funcție de diagnosticul final al medicilor se va face și încadrarea faptei. ”Trei persoane au fost investigate medical la fața locului, iar una va fi transportată la spital”, a mai arătat reprezentanta Poliției Bihor.
La cât este de îmboțit Springul, sigur nu avea sub 50 Km/h!
View Comment