FOTO/VIDEO. Surpriză neplăcută pentru un sătmărean, la mic dejun: Sandwich cu gândac sau plastic
Surpriză neplăcută pentru un sătmărean care în această dimineață și-a cumpărat un sandwich pe post de mic dejun. Nici n-a apucat să deschidă pachetul, când a văzut că ceva se mișcă în interiorul ambalajului. Mare i-a fost mirarea când a văzut că, la pachet cu sandwich-ul, „a primit” și un gândac.
Sătmăreanul spune că și-a cumpărat sandwich-ul de la un magazin din centrul municipiului Satu Mare. Doar că, în momentul în care a ajuns la birou cu mic-dejunul și a fost gata să deschidă ambalajul, a obsevat că în interior ceva se mișcă. Mare i-a fost mirarea să vadă că, de fapt, împreună cu sandwich-ul cumpărat, în pachet a mai primit și un gândac.
O altă sătmăreancă și-a cumpărat un sandwich de la același producător și a avut neșansa de a găsi o bucată mare de plastic. Ceea ce ne face să ne întrebăm la modul cel mai serios vizavi de procesul de producție. Ce-i drept, nu prea am auzit nici de acțiuni ale celor de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor la acest producător.